Europeanul Tariceanu, observand succesul limbajului violent si populismului la o categorie de electorat, a decis sa-si dea jos papionul si sa-si improaste cu noroi adversarii politici. Neinspirata miscare. Oricat s-ar stradui, chiar si cu meditatii, niciodata nu va putea atinge nivelul "maiestrilor" cu state vechi de plata in domeniu. Nu are stofa, nu a stat pe maidan, nu e credibil. Poate doar sa fie amuzant. Ca o domnisoara de pension intr-un bordel!
Ceea ce a pierdut din vedere Premierul este ca simpatizantii care i-au mai ramas tocmai asta apreciaza la el, eleganta, bunele maniere si capacitatea de a suporta marlanii fara a deveni unul dintre ei. Ori in acest moment, cand PDL-ul ataca exact acelasi electorat, PNL-ul nu isi permite alienarea intelectualilor si a celor care doresc o clasa politica elevata.
Pe modelul "quel imbecile" patentat de tele- presedintele francez (formularea nu imi apartine, media franceza exasperata de populismul sau nemaintalnit in hexagon l-a numit asa) ar fi avut succes daca ar fi fost regizata ca atare: o singura data, cu naduf, uman. In definitiv o rabufnire este scuzabila, chiar considerata semn de normalitate, mai ales cand vine din partea unui politician sobru sicanat in permanenta si nelasat sa-si vada de treaba. Dar repetarea gestului nu poate decat sa-l includa intr-o categorie in care nu are cum sa fie fruntas. Ori, se stie, electoratul se aliaza cu invingatorii.
Tot spre deosebire de Sarkozy, Tariceanu foloseste acesta arma, atunci cand este in declin, iar asta poate fi considerat semn de slabiciune si va fi taxat ca atare, atat de electorat cat si de adversarii politici.