Se afișează postările cu eticheta video-ecouri. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta video-ecouri. Afișați toate postările

marți, 14 octombrie 2008

daca doriti sa revedeti...

imaginile care anul trecut pe vreme asta zguduiau guvernul liberal si prevedeau prabusirea lui iminentă (care, ca atatea prabusiri iminente nu au avut loc), priviti filmuletul de mai jos:



După ce Remeș a demisionat acest caz, ca atatea altele, a fost dat uitări. Nu mai spune nimic despre el, nici Traian Băsescu care și-a văzut atins scopul de a elimina un ministru liberal din schemă, nici DNA-ul care promitea că-l va trimite în justiție foarte curand și care nu avea dubii la vremea respectivă decât in privința sumei din plic.
Nimeni nu mai spune nimic despre acest subiect, pentru că nu mai e interesant, pentru că deficitul de imagine s-a produs și a atins exact pe cei vizati de Președinte. Si nu în ultimul rând pentru că probele în acest caz se reduceau la supozitii. Plauzibile dar simple supozitii.

PS: Acum un an trei alti ministri erau pe lista neagra a presei (via Cotroceni). Ultimul dintre ei a fost demis de curand. E si asta o coincidenta interesanta. Sau nu?






duminică, 2 martie 2008

Fabrica de politicieni

Votul uninominal este fara indoiala o tema importanta pe agenda media si pe cea politica. In ceea ce priveste agenda populatiei, sincer ma indoiesc, avand in vedere atentia scazuta acordata referendumului si faptului ca problemele de zi cu zi coplesesc cetatenii si le lasa putin timp pentru a reflecta asupra balantei beneficii/costuri presupuse de acest tip de vot si analizei comparative a celor doua sisteme, dar in definitiv pe cine intereseaza, la ora actuala in Romania, agenda cetateanului?
Zilele trecute, stimulata de polutia noului om politic Dolanescu junior (pentru a nu exista suspiciuni si zambete pe sub mustata, cei ce nu au vazut stirea sunt invitati pe blogul chinezului unde exista o inregistrare ce surprinde momentul) mi-am lasat imaginatia sa zburde. Cum poate fi exploatata, in interes propriu, noua lege.
Simplu: Fabrica de politicieni.
Necesar: putere de convingere si "intrare" la vedetele tranzitiei. Un mimim de credibilitate dat de aparitia in presa gen Libertatea ca tragator de sfori notoriu constituie un avantaj. Daca nu exista astfel de articole mizati pe varianta "sunt atat de tare incat nici presa nu ma stie"
Mod de lucru: prezentare la respectiva vedeta. Flatat orgoliu cu textul "daca tu nu, atunci cine" si cu variatiuni pe tema "ai reusit, ai plecat de jos si uite cat ai facut, fara ajutorul nimanui". Ca argument suprem se poate adauga si un "Sa moara dusmanii tai de ciuda". Pe parcursul discutiei se vor arunca si "te sustin eu pana prinzi smecheria" care sa stabileasca relatia ulterioara. Atentie: in caz de raspuns negativ la acesta fraza se anuleaza actiunea indeferent de stadiul in care se afla.
Alegerea propriu-zisa: in functie de context. Atentie: candidatul trebuie sa vorbeasca cat mai putin! Sunt indicate concertele alaturi de "prieteni si sustinatori". In cazul doamnelor sunt necesare mici modificari de garderoba eventual reducerea la jumatate a gablonturilor si adoptarea unui stil vestimentar mai sobru. Totusi, pentru a nu induce confuzie in electorat noile haine trebuie sa fie cu doua numere mai mici.
Bonus: in cele mai multe cazuri campania se va face pe banii candidatului!
Actiuni ulterioare: este etapa in care apare profitul intreprinzatorului. Dupa un tur dat Palatului Parlamentului si interviuri acordate PRO Tv si OTV, incepe munca propriu-zisa. Chineza pura si mai ales plictisitoare. Investitorul va usura munca noului demnitar sugerandu-i cum si ce sa voteze. Rezultatul: in functie de cat de bine stie investitorul sa negocieze aceste voturi pe piata libera. De notat: este necesar ca noul parlamentar sa fie in parmanenta multumit de noul statut, in caz contrar acesta putand demisiona. Pentru a evita acesta neplacere investitorul trebuie sa-i asigure un numar mimin garantat de aparitii media si evenimente mondene!
Sinistru plan! Dar stiti ce, intre varianta descrisa mai sus si cea in care aceleasi personaje ar zburda libere prin Parlament, eu una o prefer pe prima. Macar in spatele lor ar fi un creier (malefic dar totusi creier).
Oricum nu va faceti griji, sunt sigura ca deja intreprinzatorii au inceput sa actioneze. Iar in privinta disponibilitatii "vedetelor", priviti clipul de mai jos.



duminică, 24 februarie 2008

Tineretul, viitorul glorios al tarii!

Sau poate nu! Spectacolul grotesc dat de tinerii democrati-liberali ma face sa ma indoiesc de capacitatea acestei generatii de a schimba societatea si modul de a face politica.

Ce spune despre viitori lideri ai acestei tari modul in care au taxat dreptul la libera exprimare a opiniei scotand simbolic din teren pe cel ce a indraznit sa se abata de la linia partidului si bucuria conformista cu care au acceptat ca o persoana care nu are nimic in comun cu politica decat numele de familie sa fie liderul lor? Nimic de bine, din pacate.

Si pentru ca viitorul sa fie mai sumbru, iata planurile de viitor ale noului secretar general al OTPDL. Stie cineva adresa Ambasadei Republicii Congo?


vineri, 15 februarie 2008

Ce-i trebuie chelului

...si dupa ce a rezolvat toate problemele Bucurestiului, Videanu s-a gandit: ar trebui sa organizez un meci de box!

joi, 7 februarie 2008

Vom avea ocazia sa testam puterea lui Ariel

Desi nu cred sa functioneze. Nici cu Tide, nici cu Omo, nici cu alti detergenti minune, nu vom reusi sa spalam mizeria pe care campania electorala o va improsca in toate partile.
Se apropie localele. Edilii isi fac bilantul, candidatii isi ascut sabiile, iar cetatenii stand in traficul infernal, sarind peste gropile pline ochi cu apa rezultata din zapada nestransa la timp, sau facand oricare din lucrurile cu parfum citadin, scrajnesc printre dinti.
De ce spun ca va fi o campanie murdara? Da ce? Se indoieste cineva?
Pe de-o parte pentru ca asa ne-am obisnuit in ultimii ani: doar in declaratiile de ieri am aflat ca guvernul e incompetent si corupt, presedintele e mafiot, Corlatean e fatalau. Daca am avea rabdare (si stomac) sa ne uitam peste declaratiile post2004 am vedea ca niciun registru al imaginarului violent nu a fost uitat. Nu doar in relatiile dintre partide, ci si intre colegii de partid.
Pe de alta parte pentru ca miza e foarte mare. Atanasiu le dadea un sfat colegilor de partid (vezi video): sa faca propaganda partidului, ca daca vin celalti la putere vor avea toti dosar penal! Asa e. Pe bune sau fabricat. Toti cei ce acum sunt "in functii" sunt constienti de asta.
Si nu in ultimul rand pentru ca nu au ce promite. Nu sunt solutii. Oricum nu solutii credibile, care sa fie intelese si acceptate de electorat si in niciun caz solutii pe care EI sa le poata pune in practica. Poate altii. Cine are solutia traficului din Bucuresti sa sune la tel verde 0800 Salvati Primaria!


PS: cazul "Accidentul lui Orban.Mare crima.Sa-l linsam" e doar inceputul. Aleator. Pentru ca e primul care si-a anuntat candidatura. Cine mai doreste? Cine indrazneste?Asteptam provincia. Baietii sunt creativi.

PPS: poate electoratul va descoperi solutia Vanish!



marți, 5 februarie 2008

Oare are nevoie PSD de Adrian Nastase?

Iata de ce nu cred, cu riscul ca Dan Andronic sa ma considere proasta, ca PSD are nevoie de Adrian Nastase.

In plus, intrebarea corecta e: are nevoie Adrian Nastase de Dan Andronic?