joi, 7 februarie 2008

Vom avea ocazia sa testam puterea lui Ariel

Desi nu cred sa functioneze. Nici cu Tide, nici cu Omo, nici cu alti detergenti minune, nu vom reusi sa spalam mizeria pe care campania electorala o va improsca in toate partile.
Se apropie localele. Edilii isi fac bilantul, candidatii isi ascut sabiile, iar cetatenii stand in traficul infernal, sarind peste gropile pline ochi cu apa rezultata din zapada nestransa la timp, sau facand oricare din lucrurile cu parfum citadin, scrajnesc printre dinti.
De ce spun ca va fi o campanie murdara? Da ce? Se indoieste cineva?
Pe de-o parte pentru ca asa ne-am obisnuit in ultimii ani: doar in declaratiile de ieri am aflat ca guvernul e incompetent si corupt, presedintele e mafiot, Corlatean e fatalau. Daca am avea rabdare (si stomac) sa ne uitam peste declaratiile post2004 am vedea ca niciun registru al imaginarului violent nu a fost uitat. Nu doar in relatiile dintre partide, ci si intre colegii de partid.
Pe de alta parte pentru ca miza e foarte mare. Atanasiu le dadea un sfat colegilor de partid (vezi video): sa faca propaganda partidului, ca daca vin celalti la putere vor avea toti dosar penal! Asa e. Pe bune sau fabricat. Toti cei ce acum sunt "in functii" sunt constienti de asta.
Si nu in ultimul rand pentru ca nu au ce promite. Nu sunt solutii. Oricum nu solutii credibile, care sa fie intelese si acceptate de electorat si in niciun caz solutii pe care EI sa le poata pune in practica. Poate altii. Cine are solutia traficului din Bucuresti sa sune la tel verde 0800 Salvati Primaria!


PS: cazul "Accidentul lui Orban.Mare crima.Sa-l linsam" e doar inceputul. Aleator. Pentru ca e primul care si-a anuntat candidatura. Cine mai doreste? Cine indrazneste?Asteptam provincia. Baietii sunt creativi.

PPS: poate electoratul va descoperi solutia Vanish!



Niciun comentariu: